BIOGRAFIE SFINX

Anul infiintarii : 1963, la Bucuresti Gen: beat, folk rock, rock progresiv, AOR Componenta: 1964: Octav Zemlicka (chitara solo, voce) Corneliu Bibi Ionescu (bas) Cristian Valica (tobe) Idu Barbu (clape) 1967: Octav Zemlicka (chitara solo, voce) Silviu Hera (chitara) Petre Iordache (corn) Corneliu Bibi Ionescu (bas) Sergiu Zagardan (tobe) Toni Niculescu (clape) 1970: Dan Andrei Aldea (chitara solo, vioara, blockflotte, voce) Corneliu Bibi Ionescu (bas) Marian Toroimac (tobe) 1974: Dan Andrei Aldea (chitara solo, vioara, blockflotte, mini-moog, voce) Dan Badulescu (chitara) Corneliu Bibi Ionescu (bas) Mihai Cernea (tobe) Idu Barbu (clape) 1977: Dan Andrei Aldea (chitara solo, vioara, blockflotte, mini-moog, voce) Corneliu Bibi Ionescu (bas) Mihai Cernea (tobe) Nicolae Enache (clape) 1983: Sorin Chifiriuc (chitara solo, voce) Corneliu Bibi Ionescu (bas) Mihai Cernea (tobe) Edwin Surin (clape) Doru Apreotesei (clape) Discografie: Sfinx 1 (1972, single, „Sir de cocori”, Languir me fait”) Sfinx 2 (1974, EP, „Coborase primavara”, „Ziua ta”, „Fiii soarelui”, „Peste varfuri”) Lume alba (1975, LP) Sfinx 3 (1978, EP, „Din nou acasa”, „Zmeul”, „Fetele albine”) Zalmoxe (1979, LP, re-editat pe CD in 1994) Sfinx 4 (1980, single, „Focuri vii”, „’49-’50”) Sfinx (1983, LP) DAN ANDREI ALDEA solo: „Zece arici inamorati/Noi nu ne temem” (1978, single) Din aceeasi zona: Genesis – The Lamb Lies Down On Broadway Yes – Close To The Edge Post Scriptum – Post Scriptum

Povestea formatiei Sfinx incepe in vara anului1963 cand, trei liceeni entuziasti, Bibi Ionescu, Octav Zemlicka si Cristian Valica, se intalneau intr-o cofetarie din apropierea Pietei Romane, pentru a discuta despre muzica. Iar cum Bibi avea un magnetofon cehoslovac „Tesla Sonet Duo”, de multe ori intalnirile celor trei se prelungeau la el acasa la o auditie muzicala. Astfel, a aparut ideea infiintarii unei formatii care sa rivalizeze cu celelalte grupuri bucurestene ale momentului: Entuziastii, Sideral si Cometele.

Bibi, un bun „mester”, construieste o chitara electrica dintr-o scandura de calcat rufe pe care o ia in primire Octav, iar pentru sine, o chitara bas. Tobele lui Cristian sunt imprumutate de la casa de cultura „Vasile Roaita”, iar amplificarea este asigurata de batranul magnetofon Sonet Duo. Dupa cateva repetitii are loc si debutul trupei la casa de cultura „1 Mai”. Pana prin anul 1967 nu se intampla nimic spectaculos. Joia, sambata si duminica cantau in casele de cultura sau la seratele studentesti, iar in sezonul estival erau angajati pe litoral cantand mai intai la Mamaia, iar apoi la Eforie Nord.

Se produc numeroase fluctuatii de personal generate de examene, situatia scolara, opozitia parintilor si, nu odata, datorita disensiunilor referitoare la repertoriu. Au facut astfel parte din Sfinx, pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte, chitaristii Mihai Popa, Victor Florescu, Adrian Ivanitchi, Petre Iordache si Silviu Hera, organistii Idu Barbu si Toni Niculescu, bateristii Sergiu Zagardan si Marian Toroimac. Datorita acestor fluctuatii permanente, sound-ul formatiei Sfinx avea sa fie influentat pe rind de Shadows, Ventures, Yarbirds, Animals, fixandu-se la Beatles si Kinks.

In anul 1966, dupa mai multe aparitii TV prilejuite de un concurs al formatiilor vocal – instrumentale „Micro – rama TV”, in care Sfinx avea sa ajunga pana in „semifinale” prin eliminarea formatiilor Cometele si Cristal, are loc si debutul radiofonic cu piesele: „Imi place muzica” si „Sfinx”. Momentul care avea sa produca o cotitura importanta in viata formatiei Sfinx avea sa fie sfarsitul anului 1967, cand noul baterist Marian Toroimac avea sa conditioneze „transferul” sau de la Memphis la Sfinx, prin cooptarea unui tanar chitarist si violonist de numai 17 ani, elev al liceului de muzica, Dan Andrei Aldea. Cei doi, alaturi de Octav Zemlicka, Bibi Ionescu si Idu Barbu, sustin mai multe concerte la 303, Preoteasa si in alte cluburi bucurestene dar, dupa cateva luni, Aldea, care nu suporta ideea de a fi chitara a doua, infiinteaza formatia Carabus.

Trece un an si Zemlicka paraseste Sfinx-ul, astfel incat Toroimac reuseste sa-l convinga pe Aldea sa revina. Acesta intrase intre timp la Conservator, sectia vioara, si progresase extrem de mult pe plan muzical, motiv pentru care avea sa imprime Sfinx-ului o noua orientare muzicala. Concertele sustinute in formula de trio: Dan Andrei Aldea (voce, chitara solo, muzicuta, vioara, blockflote), Corneliu Bibi Ionescu (bas) si Marian Toroimac (baterie), la Student Club, Modern Club, 303 sau la Teatrul Tandarica, aveau sa reliefeze influenta rock-ului psychedelic. Se cantau cover-uri Hendrix, Ten Years After, Doors, Velvet Underground, Kinks, dar si noile compozitii ale lui Aldea: „Blues absurd”, „Sir de cocori”, „Doina”, „Purgatoriu”, „Verde crud”, multe dintre ele pierdute pentru totdeauna datorita indiferentei Electrecord-ului sau a radioului national. Uneori, aparea alaturi de Sfinx si talentatul interpret la muzicuta Corneliu Ionescu (a nu se confunda cu Bibi Ionescu).

Cu un mare succes la public se finalizeaza participarea grupului Sfinx la cel de al II-lea festival al formatiilor rock organizat de Club A in anul 1971. Desi Sfinx a fost prima formatie care a aparut in concurs, Aldea incepe in forta cu un spectaculos solo de chitara si voce, dupa care urmeaza „Languir me fait”, prelucrare proprie dupa George Enescu pe versuri de Clement Marot si piesa care avea sa primeasca premiul de compozitie originala, „Sir de cocori”, pe versurile lui St. O. Iosif. Desi marele premiu al festivalului avea sa fie atribuit clujenilor de la Chromatic Group, Sfinx avea sa obtina aprecierea unanima a juriului si a publicului, premiul I la chitara (Dan Andrei Aldea la egalitate cu Sorin Tudoran) si locul II la baterie.

Acest succes avea sa atraga atentia tinerilor regizori Dan Pita si Mircea Veroiu, aflati la filmul lor de debut, care ii propun lui Aldea ca, impreuna cu solistul vocal al formatiei Olimpic ’64, regretatul Dorin Liviu Zaharia, sa scrie muzica filmului „Nunta de piatra”. Sfinx va incepe apoi o lunga colaborare cu Teatrul Bulandra alaturi de Ion Caramitru, Gil Dobrica, Florian Pittis si Mira Moreno in cadrul unor spectacole de muzica si poezie. Urmeaza o perioada experimentala, fara baterie, Aldea, Bibi Ionescu, Doru Donciu (flaut), cu mai multe aparitii live la Student Club si cu noi compozitii valoroase: „Om bun”, „Porcul si mistretul”, „Drum fara tinta”, „Balada studentilor”. Tot acum, le apare primul disc single: „Sir de cocori / Languir me fait”.

Pana la urma este cooptat un nou baterist, Cristian Ion, si astfel, Sfinx colaboreaza la spectacolele teatrului Bulandra: „A 12-a noapte” si „Elisabeta I” de Shakespeare si „Noile suferinte ale tanarului W.” de Goethe. Spre ghinionul sau, in 1973, Cristi Ion „Calare” se imbolnaveste de hepatita si este inlocuit de fostul baterist al grupului Mondial, Mihai Cernea. Pentru scurt timp revine si Petre Iordache (saxofon, chitara, voce, corn) si in aceasta formula este inregistrat un disc EP despre care Cornel Ionescu scria in revista Flacara: „…muzica de pe acest 45-STM-EDC 10362 (titlu scriptic oficial) este splendida, excelent executata, proaspata pot spune, chiar aducand in aerul poluat din jur un suflu de originalitate care atinge uneori 180-200 km/h cat uraganul Mariana deasupra Floridei”.

Tot acum incepe si o lunga colaborare cu Sandu Grosu, un electronist de marca, care avea sa fie alaturi de Sfinx aproape 20 de ani. Plecarea definitiva a lui Petre Iordache il va aduce la Sfinx pe Dan Badulescu (chitara, ex. Modern Group) care ramane in trupa pana la sfarsitul anului 1975. Incepe un lung sir de turnee si concerte prin tara. Dan Andrei Aldea, desi nu era un om de show, fiind deosebit de timid, motiv pentru care canta deseori asezat pe scaun, precum Robert Fripp, incanta intotdeauna asistenta cu solurile sale de chitara, vioara, blockflote, fluier, cobza sau muzicuta, demonstrand ca este un muzician polivalent. Suita rock „Conditia umana”, piesele: „Spune-mi”, „Meniul zilei”, „Calatorul si copacul”, „Hora de baieti”, fac practic imposibila o incadrare stilistica a grupului Sfinx din acea perioada. Acestia oscilau intre hard rock, balade folk si rock progresiv, simtindu-se uneori influente Genesis si King Crimson.

Dupa o asteptare indelungata este editat si primul album Sfinx, „Lume alba”, la inregistrarea caruia participa si Idu Barbu. Anul 1974 este anul de inceput al unui adevarat „duel” intre formatiile Sfinx si Phoenix, fiecare avand un punct de vedere propriu referitor la drumul pe care trebuie sa-l urmeze rock-ul romanesc. Acest duel, fara invingatori sau invinsi, avea sa fie benefic si stimulativ, ducand nu numai la o productie muzicala de exceptie a celor doua grupuri, dar si la cresterea valorica a multor trupe din esalonul doi care incercau sa respecte stacheta valorica impusa de Sfinx si Phoenix.

Din 1975 incepe colaborarea cu Dida Dragan, care avea sa aduca participari la Festivalul „Cantecului angajat” de la Berlin, Festivalul de la Mamaia (hors concurs), Festivalul de la Sopot si turnee in Germania de Est si fosta URSS. A urmat o noua perioada conceptuala, Dan Andrei Aldea pregatind un spectacol rock de mari dimensiuni, „Zalmoxe”, inspirat de miturile arhaice romanesti, pe versuri semnate de Adrian Alexandru Basarab. Mitul lui Zalmoxe este mitul omului simplu ajuns zeu, reprezentand aspiratia omului spre lumina si intelepciune. Poemul Zalmoxe era axat pe patru planuri diferite care converg spre „Kogaionon”. Fragmente din acest spectacol sunt prezentate in cursul turneelor efectuate in anii 1976-78. Din pacate, o lunga perioada de timp, Sfinx nu primeste aprobarea pentru inregistrarea acestei opere rock, iar atunci cand o primeste este mult prea tarziu.

Si totusi, la sfarsitul anului 1979, dupa aproape 3 ani de la data primei prezentari, Electrecord editeaza fragmente din poemul „Zalmoxe” pe un album simplu si nu pe un dublu LP asa cum fusese conceput. Locul lui Idu Barbu la clapele Sfinx-ului fusese luat de regretatul Nicolae Enache. Intre timp, formatia Sfinx, a avut mai multe invitatii in strainatate: Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia si un contract permanent in Belgia. La fiecare revenire in tara, dadeau cate un spectacol la Sala Palatului, intotdeauna arhiplina.

In 1981, la cea de-a 4-a editie a festivalului Club A, Sfinx invita si trei formatii de prima mana a rock-ului din Europa de Est: M. Effekt (Cehoslovacia), Piramis (Ungaria) si Generacija 5 (Iugoslavia). Cu acest prilej, prin comparatie, s-a putut constata inalta clasa la care ajunsese grupul Sfinx. Organizatorii aveau sa le ofere „Marele premiu pentru intreaga activitate”. La clape evolua acum Edwin Surin. Aldea inregistreaza la Electrecord un single surpriza: „Zece arici innamorati” / „Noi nu ne temem”, in care parodiaza Festivalul Cantarea Romaniei si Cenaclul Flacara. Acest disc avea sa fie retras de pe piata dupa cateva zile de la lansare, din cauza manierei „bascalioase” de interpretare.

Urmeaza o noua plecare in Belgia si vestea ramanerii in strainatate a lui Dan Andrei Aldea. El avea sa solicite azil politic in Germania unde s-a dedicat muzicii de studio sub toate formele de activitate pe care le presupune aceasta: compozitie, interpretare, programare, productie, manageriat. Numele sau poate fi gasit pe albumele unor muzicieni si formatii precum Judy Collins, Santa Esmeralda sau Noble Mind. A compus muzica de film si teatru, a colaborat cu (Angelescu) Monteoru si are cateva proiecte muzicale importante, refuzand insa sistematic revenirea in tara sau refacerea formatiei Sfinx. Iata ce declara intr-un interviu: „…scopul meu este de a deveni un muzician complet si competent care sa poata comunica cu altii in aceeasi directie. Orgoliul de a sta in centrul atentiei nu il am si doresc mai degraba sa stau in spatele consolei intr-un studio de inregistrari, sa coordonez munca si sa ma bucur de rezultatele acesteia.”

A existat o scurta perioada, post-Aldea, in care Sfinx a reusit sa pastreze „steagul sus”. Este perioada in care au facut parte din grup Sorin Chifiriuc si Doru Apreotesei. Cu orgoliul care il caracterizeaza, Sorin a impus celorlalti un anumit stil propriu si un nou repertoriu concretizat pe un LP aparut in anul 1984. Dupa plecarea din trupa a lui Sorin Chifiriuc, Sfinx a colaborat cu alti muzicieni de valoare precum Florin Ochescu, Mircea Romcescu, Paul Csucsi, Adrian Ordean, Doru Caplescu, Cristian Rus, Laurentiu Cazan, Elena Perianu, Crina Mardare, Zoe Alecu si multi altii, dar, repertoriul devine strict comercial, activitatea formatiei reducandu-se la contractele cu diverse cluburi si restaurante din Belgia, Danemarca sau Germania, incetand activitatea concertistica din tara.

Din 1994 relatiile dintre Bibi Ionescu si Misu Cernea se racesc, astfel ca trupa se divide in Sfinx (Bibi Ionescu, Mihai Coman, Cristi Rus, Paul Negoita) si Sfinx Experience (Mihai Cernea, Doru Caplescu, Paul Csucsi, Crina Mardare, Zoe Alecu). Prima trupa se autodizolva dupa putin timp, Bibi Ionescu devenind patron al firmei Stage Expert, in timp ce Sfinx Experience a ramas in activitate pana in prezent.

Zamfir Adrian.